Program sediu 8:00-16:30. Tel: +40.237 222 890, Email: office@muzeulvrancei.ro

[hgroup type=”classic”]

Muzeul Vrancei

Bătălia de la Mărăseşti

FILE DE ISTORIE

[/hgroup]


      Succesul repurtat de Armata 2 la Mărăşti a forţat Puterile Centrale să-şi revizuiască planurile. S-a renunţat la ofensiva proiectată în zona Nămoloasa, forţelele principale fiind mutate în zona Focşani. Noua ofensivă urma să se dea la vest de Siret, pe direcţia Focşani – Mărăşeşti – Adjud, cu Armata 9 germană ( general de infanterie Johannes von Eben ), concomitent cu o altă lovitură în lungul văii Oituz, executată de Armata 1 austro-ungară ( Arhiducele Joseph ). Această acţiune avea ca scop încercuirea Armatei 2.
     De cealaltă parte, Marele Cartier General Român decisese să renunţe la lovitura sa în zona Nămoloasa. Armata 4 rusă trebuia scoasă din frontul din sudul Moldovei şi deplasarea ei în zona nordică, unde putea ameninţa flancul trupelor austro-germane aflate în ofensivă în Galiţia. Armata 1 română urma să înlocuiască trupele ruseşti. 
     Pentru ofensivă Armata 9 germană a fost întărită cu trupe aduse de pe frontul francez ( Corpul Alpin german, care a sosit pe 6 august ) său italian. Generalul von Eben a hotărât ca lovitura principală să fie dată de Corpul 1 german, compus din 6 divizii, în timp ce în stanga sa Corpul 18 Rezervă german, alcătuit din 3 divizii, trebuia să fixeze trupele Antantei din faţa sa. Dreapta Armatei a 9-a era asigurată de Grupul Râmnic, format din 2 divizii. Rezerva era formată dintr-o divizie germană, una austro-ungară şi Corpul Alpin, care a ajuns în zonă de abia în prima zi a bătăliei. Forţele germane în sectorul de ofensivă erau 102 batalioane de infanterie, 10 escadorane de cavalerie, 24 companii pionieri, 2 auto-mitraliere, 1135 mitraliere, 356 aruncătoare de mine, 223 tunuri de câmp, 122 tunuri şi obuziere grele. 
     In zona de atac a Armatei a 9-a germane se afla Armata 4 rusă, care mai avea în contact cu inamicul doar două corpuri. Pe dreapta Corpul 8 rus ( 3 divizii ), iar pe stanga Corpul 7 rus ( 2 divizii ). Rezerva era formată dintr-o divizie de infanterie şi una de cavalerie. Acestea totalizau 84 batalioane de infanterie, 52 escadroane de cavalerie, 280 tunuri de câmp şi 36 tunuri grele. Grosul forţelor Armatei 1 română se afla în zona Tecuci, unde se pregătea să treacă la vest de Siret, pentru a prelua sectorul de front de la trupele ruse.

     Ofensiva Armatei 9 germană a fost precedată de o puternică pregătire de artilerie asupra luncii Siretului, care a început la ora 4:30 am pe 6 august 1917. La 7:30, Corpul 1 german ( general Kurt von Morgen ) a trecut la atac, având în primul eşalon Diviziile 12 bavareza, 76 şi 89 infanterie, şi în eşalonul doi alte doua divizii. Frontul apărat de Diviziile 13 şi 34 ruse a fost rupt pe 10 km, trupele ruse retrăgându-se în dezordine la est de Siret. La cererea comandamentului rus, generalul Constantin Christescu, comandantul Armatei 1, a ordonat generalului de divizie Eremia Grigorescu, comandantul Corpului 6, sa intervină cu Divizia 5 Infanterie la vest de Siret, iar cu Divizia 9 Infanterie să ia poziţie de apărare pe malul de est al Siretului. Regimentele 32 DorobanţiMircea şi 8 Dorobanţi Buzău au contraatacat, stopând ofensiva germană pe aliniamentul Moara Alba – Doaga – Furceni. 

     Văzând că şansele de forţare a râului sunt minime, în dimineaţa zilei de 7 august, comandamentul german a direcţionat ofensiva spre nord, cu 4 divizii. Efortul s-a concentrat asupra Diviziei 5 Infanterie, asaltul fiind însă respins. Doar la joncţiunea cu trupele ruse s-a realizat o pătrundere, dar situaţia a fost restabilită de contraatacul a 2 batalioane din rezerva diviziei. La amiază, după o scurtă dar masivă pregătire de artilerie, inamicul a reluat atacul cu forţe de trei ori mai puternice decât cele ale diviziei române atacate. Regimentul 3 Vânători a rezistat pe poziţii în satul Doaga în faţa unei întregi divizii germane. La fel în sectorul Regimentului 32 Dorobanţi Mircea . Soldaţii din această unitate au efectuat contraatacuri la baionetă, numai în cămăşi, datorită căldurii sufocante, reuşind să împingă trupele germane pe baza de plecare la atac. Seara, Corpul 1 au atacat din nou şi au spart frontul diviziei ruse din dreapta marii unităţi române. Fiind în pericol să fie atacate din spate, Regimentul 32 Dorobanţi Mircea s-a retras până la Podul Cosmeşti. Pentru a acoperi golul produs, a fost introdusă la vest de Siret Divizia 9 Infanterie romană, care a fost supusă de asemenea unui atac neîntrerupt. In seara zilei de 7 august, sub acoperirea întunericului, o grupare germană s-a apropiat şi a atacat în flancul Diviziei 9, ajungându-se la lupte corp la corp. Unităţile române au părăsit satul Doaga şi s-au retras pe marginea pădurii Prisaca, unde au organizat o nouă apărare. In acea zi, Divizia 5 română a pierdut 44 de ofiţeri şi 1770 soldaţi morţi, răniţi şi dispăruţi. A refăcut frontul pe un aliniament cu 2-3 km mai înapoi. 
     La 8 august, generalul von Eben a schimbat sectorul de atac mai la vest, pe frontul apărat de unităţi ruse. Spre seară, la al doilea atac, acestea se retrag spre nord. Un regiment rus a fost aproape anihilat. Frontul român a fost bombardat, atacul asupra Diviziilor 5 şi 9 Infanterie române fiind reluat în ziua următoare. Ziua de 9 august înregistrează un nou vârf al violenţei atacurilor germane. Asaltul a început la ora 19:00, după o puternică pregătire de artilerie, care a provocat pagube importante Diviziei 9, a cărei soldaţi nu reuşiseră să sape decat gropi individuale, deoarece pământul era foarte tare. Germanii au suferit iarăşi pierderi mari datorate grupării de artilerie româno-ruse situată pe malul estic al Siretului şi care lovea exact în flancul atacului. Totuşi prima linie a infanteriei române a fost ruptă în mai multe puncte, dar intervenţia rezervelor i-a respins după lupte foarte violente. Regimentul 34, care a avut de infruntat Divizia 12 Bavareză, a rezistat la 3 asalturi consecutive. A rămas în prima linie numai cu Batalionul II, sub comanda maiorului Gheorghe Mihail, viitorul şef al Marelui Stat Major in 1940 şi 1944. Acesta a contraatacat şi a capturat 62 de prizonieri şi doua mitraliere. Steagul unitaţii a fost ulterior decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a pentru faptele din acea zi. La fel au fost decoraţi şi comandantul Regimentului, colonelul Virgiliu Dumbrava, şi precum şi cel al Batalionului II. Dar pierderile sale au fost însă foarte grele: 35 de ofiţeri şi 1551 soldaţi. Regimentul 36 a pierdut 36 de ofiteri şi 954 soldaţi. De asemenea Regimentele 7 şi 32 Dorobanţi au suferit şi ele pierderi însemnate. In timpul nopţii, la ora 2:00, a avut loc un alt asalt, care a reuşit sa împingă Divizia 9 şi dreapta Diviziei 5 Infanterie câteva sute de metri înapoi. Divizia rusă vecină a fost şi ea silită să se retragă, dar Armata 4 rusă a contraatacat puternic, capturând 2500 de prizonieri şi recâştigând terenul pierdut. 
     Ultimele eşecuri slabiseră forţa Armatei 9 germane. Astfel generalul von Eben a întărit Corpul 1 german cu o divizie din rezerva sa, iar Corpul 18 Rezervă cu Corpul Alpin. 
     Pe 10 august a venit rândul trupelor Antantei să treacă la ofensivă. Generalul Christescu şi generalul Ragoza, comandantul Armatei 4 ruse, au hotărât să atace, fiecare cu câte un corp de armată a doua divizi, intrândul realizat de germani în frontul româno-rus. In timpul dimineţii, Armata 9 atacă sectorul rus al frontului, dar obţine numai un câştig mic de teren. La ora 17:00 infanteria aliată porneşte la asalt, după o lungă pregătire de artilerie. Divizia 9 Infanterie a pătruns în prima linie germană, dar datorită pierderilor a fost silită să se regrupeze. Intărită cu un regiment din Divizia 13, a reluat atacul, dar din nou fără succes. Divizia 5 Infanterie şi un regiment al Diviziei 14 a reuşit şi ea să pătrundă în poziţiile germane, dar nu a putut păstra cuceririle. Regimentele 8 Dorobanţi şi 3 Vânători au intrat în satul Doaga, dar au fost apoi respinse. Situaţia a fost similară în sectorul Armatei 4 ruse. Ofensiva aceasta însă scăzuse şi mai mult capacitatea de luptă a Diviziilor 76, 89 şi 115 germane care suportasera şocul, deja obosite după câteva zile de atacuri eşuate. Raportul generalului von Eben către comandantul grupului de armate, mareşalul von Mackensen, menţionează de asemenea faptul ca Divizia 216 Infanterie suferise pierderi mari în urma bombardamentului din flanc executat de artileria română de pe malul estic al Siretului. 
     Pentru ziua următoare, generalul Christescu a decis să impună o ţintă limitată pentru ofensiva Corpului 6: aliniamentul Doaga – Valea Susita. Armata 4 rusă hotărâse să rămână în defensivă. Germanii au atacat la ora 16:00 în sectorul acesteia, dupa o pregătire de artilerie de trei ore şi au silit din nou trupele ruse să se retragă. La 16:30 Divizia 9 Infanterie a plecat la atac, fără să ştie situaţia din sectorul vecin. Retrăgându-se ruşii, flancul a rămas descoperit. Comandantul diviziei a trimis un batalion pentru a prelungi linia. Germanii au înaintat spre Mărăşeşti, situaţia devenind foarte periculoasă. Regimentul 9 Vânători care constituia rezerva diviziei a fost adus în grabă şi s-a instalat în fabrica de la nord de oraş, reuşind să oprească trupele germane ce ameninţau să încercuiască Divizia 9 Infanterie. Pentru această acţiune, lt. col. Gheorghe Raşoviceanu, comandantul regimentului, a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a. Legătura cu trupele ruse a fost refăcută de un regiment din Divizia 13 Infanterie din rezerva Corpului 6. Divizia 5 Infanterie a atacat în zona Doaga, dar Regimentele 7 şi 8 Dorobanţi nu au reuşit să pătrundă în sat. In aceeaşi zi, la generalul de divizie Eremia Grigorescu a fost numit comandant al Armatei 1. 
     Constatând că trupele Corpului 1 german erau epuizate, generalul von Eben a hotărat să mute atacul principal şi mai la vest, în sectorul Corpului 18 Rezervă al generalului maior Kurt von Wenniger, care suferise mai puţine pierderi şi era mai odihnit. Astfel, pe 12 august, atacand cu forte slabe doar pentru a fixa Divizia 5 Infanterie, Armata 9 germanăşi-a concentrat efortul contra trupelor Armatei 4 ruse, reuşind să cucerească Panciu. In urma acestui eşec, generalul Ragoza a dorit sa retragă frontul romano-rus la nord de Mărăşeşti. Planul a fost abandonat la insistenţele generalului Eremia Grigorescu. Generalul de corp de armată Constantin Prezan, şeful Marelui Cartier General, a hotărât să înlocuiască Corpul 7 rus cu Corpul 5 român (Diviziiile 10 şi 13 Infanterie), iar Corpul 8 rus să treacă sub conducerea Armatei 1 române. Comandamentul Armatei 4 ruse a fost retras la Bacău şi urma să primească o noua misiune. 
     Pe 13 august, Corpul 18 Rezervă a atacat trupele ruse la nord de Panciu, dar a eşuat. Ziua următoare, generalul von Eben a ordonat Corpului 1 sa elimine intrândul românesc din zona pădurii Prisaca şi să ia podul peste Siret de la Cozmeşti. Concomitent, Corpul 18 Rezervă trebuia să atace pe valea Zabrautului. După o puternică pregătire de artilerie a început asaltul asupra pozitiilor Corpului 8 rus. Generalul de brigadă Henri Cihoski, comandantul Diviziei 10 Infanterie, a trimis în ajutor Regimentul 10 Vanători, care a surprins trupele Corpului Alpin producând pierderi importante, în unele zone ducandu-se aprige lupte corp la corp. Vânătorii au reuşit să ocupe Cota 334, dar au fost siliti să se retragă apoi în urma unui puternic bombardament de artilerie. Alături de ei a intervenit Regimentul 38 Infanterie Neagoe Basarab , comandantul său col. Gheorghe Cornescu, primind Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a pentru contraatacul care a dus la oprirea ofensivei germane ce ameninţa să pătrundă pe valea Suşiţei în spatele Armatei 2 române. Corpul 8 rus a fost însă nevoit să se replieze la nord de Ireşti şi de Străoane. 
     Divizia 5 Infanterie, în cealaltă extremitate a frontului, era redusă în urma ultimelor lupte la aproximativ o treime din efective. Poziţiile de la pădurea Prisaca au fost puternic bombardate de artileria germană. La ora 17:00 a început asaltul, dat cu două divizii, care a fortat trupele române să se retragă. A intervenit şi de această dată rezerva diviziei împreună cu un regiment din Divizia 14, aflată în rezerva armatei. Atacul german a fost oprit la nord de pădurea Prisaca. Podul de la Cozmeşti a fost ulterior aruncat în aer, deoarece pontonierii români construiseră alte două mai la nord. Divizia 5 Infanterie, epuizată, a fost retrasă din linia întâi. 
     Pe 15 august, Corpul 18 Rezerva germană a continuat ofensiva, reuşind să creeze o breşă la jonctiunea dintre Divizia 10 Infanterie şi divizia rusă din dreapta sa. A contraatacat Regimentul 10 Vânători, sprijinit de 10 baterii române şi 3 ruse, şi a reuşit să restabilească situaţia. Cu aripa stângă, însă, Corpul 18 Rezervă a cucerit Muncelul, silind trupele ruse să se retragă. Astfel era ameninţată chiar joncţiunea dintre cele doua armate române. Armata 2 a atacat cu Detaşamentul „Colonel Alexiu” alcătuit din 2 batalioane de vânători, 2 batalioane de infanterie şi 3 baterii de artilerie, care, împreună cu o divizie de cavalerie rusă, a reocupat satul. Ziua următoare, germanii au luat jumătate din Muncelul, dar în urma puternicului contraatac al trupelor colonelului Alexandru Alexiu au trebuit să se retragă. 
     Zilele de 17 şi 18 august au fost calme. Pierderile însemnate suferite de ambele părţi i-au forţat pe comandanţi să-şi reorganizeze unităţile. Generalul de divizie Eremia Grigorescu a înlocuit Divizia 14 Infanterie, care se afla la est de Siret, cu Brigazile 1 şi 6 Roşiori, iar greu încercată Divizie 5 Infanterie cu Divizia 2 Cavalerie. Aceasta din urmă şi cele două brigăzi formau Corpul de Cavalerie. Divizia 14 Infanterie a fost mutată pe malul de nord al Siretului în zona Cozmeştii de Vale. De asemenea, a fost mutată artileria grea a armatei astfel încât să se asigure o bună concentrare a focului în sectorul Corpului 5 ( Diviziile 10, 13 şi 9 Infanterie ). Rezerva Armatei 1 era constituită din Divizia 15 Infanterie şi Divizia 5 aflată în refacere. De partea cealaltă, la intervenţia mareşalului von Mackensen, generalul von Eben a grupat în Corpul 1 german şapte divizii de infanterie şi i-a subordonat aproape toată artileria Armatei 9. Aceste forţe totalizau 55 de batalioane şi 95 de baterii. 
     Pe 19 august germanii a reluat ofensiva, atacând cu Corpul 1 armata spre Mărăşeşti şi cu Corpul 18 Rezervă armata pe direcţia Panciu-Muncelul, lovitura principală fiind dată în sectorul cuprins între Mărăşeşti şi pădurea Răzoare, apărat de Diviziile 9 şi 13 Infanterie romane. Numai pe frontul celei din urmă au fost concentrate trei divizii. Pregătirea de artilerie s-a declanşat la orele 6:30 asupra Regimentelor 47/72, 51/52 şi 50/64 Infanterie, din primul eşalon al Diviziei 13, şi asupra poziţiilor de la marginea de vest a localităţii Mărăşeşti, apărate de Regimentul 9 Vânători din Divizia 9 infanterie. A durat doua ore şi jumătate şi a fost cel mai violent bombardament de artilerie din timpul bătăliei. La ora 9:00 au început primele asalturi, de mică amploare, care sunt respinse cu uşurinţă. După 11:00, însă s-a declanşat un atac foarte puternic, având efortul principal la nord de pădurea Răzoare, la joncţiunea dintre Diviziile 13 şi 10 Infanterie. Divizia 10 era atacată de Divizia 13 austro-ungară, dar care a eşuat să pătrundă în dispozitivul român. 
     Divizia 13 Infanterie, comandată de generalul de brigadă Ioan Popescu, a fost cea ma încercată unitate română în acea zi. Ea ocupa un front de 6 km, având Regimentul 47/72 Infanterie la marginea de sud-vest a pădurii Răzoare, Regimentul 50/64 Infanterie în viile Negroponte şi Regimentul 51/52 Infanterie între ele. Rezerva o constituia un batalion din Regimentul 50/64 şi unul din Regimentul 48/49. Ca suport artileristic avea 15 baterii române şi 15 baterii ruşeşti. 
     Atacul a început la ora 9:00. In sectorul Regimentului 47/72 Infanterie, asalturile trupelor germane au eşuat unul dupa altul. Batalionului I, aflat pe aripa stangă, la sud de pădurea Răzoare, a fost atacat de Regimentul 28 Infanterie Bavarez (din Divizia 12 Bavareza) şi unităti din Diviziile 115 şi 89 germane, iar Batalionul II de pe aripa dreaptă de unităti ale Diviziei 13 austro-ungare. Batalionul III se afla in rezervă. Comandantul regimentului, lt. col. Radu Rosetti, fostul şef al Biroului Operaţii al Marelui Cartier General în 1916, a fost rănit. In centru, Regimentul 51/52, care avea o pozitie mai descoperită a fost şi el puternic atacat, fiind nevoit să se retragă. Germanii au încercat să fructifice acest succes şi să se infiltreze în spatele celor doua regimente de pe flancurile Diviziei 13. Batalionul III/Regimentul 47/72, sub comanda mr. Draganescu a atacat şi a oprit pătrunderea. Au contraatacat şi rezervele Regimentului 51/52. Infanterie, dirijate de comandantul unităţii, lt. col. Ioan Cristofor, dand timp ajutoarelor din partea diiviziei să sosească. Compania 1 mitraliere, comandată de cpt. Grigore Ignat a rezistat pe poziţii cu înverşunare, fiind aproape în totalitate distrusă. Comandantul a fost decorat post-mortem cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a. Cu toate acestea trupele germane au avansat spre cota 100, în spatele căreia se afla artileria aliată. Regimentul 50/64 a trebuit şi el să-şi replieze aripa dreaptă, în urma pătrunderilor inamice în frontul Regimentului 51/52. Lt. col. Diamandi Genuneanu, comandantul Regimentului 50/64, a organizat apărarea la sud de cota 100 şi a mentinut poziţia în faţa atacului a două regimente bavareze timp de doua ore. 
     La cota 100, asupra forţelor germane care erau pe punctul de a o cuceri, generalul Popescu, a organizat un contraatac cu cele 2 batalioane din rezervă, care împreună cu Batalionul III/Regimentul 47/72 infanterie şi cu alte subunităţi, au lovit concentric forţele principale ale Diviziei 115 Infanterie germane, pătrunse între pădurea Răzoare şi Viile Negroponte. Atacul a fost susţinut şi de artileria Diviziei 10 Infanterie la ordinul comandantului armatei. Batalionul I/Regimentul 50/64, sub comanda cpt. Nicolae Miclescu, a ieşit prin surprindere din viile Negroponte şi a împins infanteria germana spre pădurea Razoare. Cpt. Miclescu a căzut rănit, fiindu-i ulterior atribuit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a pentru acest atac. Au intrat în luptă şi Batalionul III/Regimentul 47/72 Infanterie şi Batalionul II/Regimentul 48/49 Infanterie. Rezistenţa inamică la marginea pădurii Răzoare a fost înfrantă în urma unui violent atac la baioneta, trupele germane începand o retragere dezordonată. Intreg Regimentul 47/72 a ieşit la contraatac, iar la dreapta lui Regimentul 39 Infanterie, din Divizia 10, l-a urmat. Trupele germane s-au retras spre Valea Suşiţei, antrenând şi unităţile Diviziei 13 austro-ungare. Românii au cucerit prima pozitie inamică, dar înaintarea a fost oprită de generalul Grigorescu, deoarece von Eben îşi pusese în mişcare rezervele. 
     Divizia 10 şi, în special, Divizia 13 Infanterie au obţinut o importantă victorie. Comandanţii celor două divizii, precum şi comandanţii Regimentelor 47/72, 50/64 şi 51/52 au fost decoraţi cu OrdinulMihai Viteazul clasa a III-a. Alti 7 ofiţeri au primit această înaltă distincţie pentru luptele din acea zi. Regimentul 39 Infanterie Petru Rareş a luat 376 prizonieri şi 7 mitraliere, înaintând 500 m pe un front larg de 4 km, iar Regimentul 47/72 a luat 209 prizonieri şi 4 mitraliere. Insă pierderile au fost grele. Acelaşi Regiment 47/72 a pierdut 880 de oameni ( 99 morti, 300 raniti şi 481 disparuti ). Steagul regimentului, precum şi al celelorlalte doua unităţi greu încercate pe 19 august au fost de asemenea decorate cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a. 
     In aceeaşi zi, germanii au atacat şi în sectorul Diviziei 9 Infanterie, situată la sud de Divizia 13. Aceasta fusese redusă practic la 4500 de oameni în urma luptelor grele din zilele anterioare. In prima linie erau Regimentul 9 Vânători pe aripa dreaptă şi Regimentul 40 Infanterie Călugareni pe aripa stângă. După o puternică pregătire de artilerie, doua divizii germane au pornit la atac. In urma unor lupte violente date în ruinele fabricii de la nord de Mărăşeşti, Regimentul 9 Vânători a fost silit să se retragă spre oraş. La fel şi Regimentul 40, care a abandonat prima poziţie. Divizia 9 s-a instalat pe linia sud viile Negroponte – gara Mărăşeşti – sud Mărăşeşti, pe care a rezistat puternicelor atacuri ale infanteriei inamice, avand şi sprijinul artileriei Diviziei 14 Infanterie, aflată pe malul estic al Siretului şi care trăgea în flancul germanilor. 
     Datorită eşecului înregistrat de armata sa pe 19 august, generalul von Eben a decis că nu mai era posibilă continuarea ofensivei. A urmat o săptămână de pauză, pe care ambele părţi au folosit-o pentru reorganizare. Armata 9 a schimbat din nou sectorul de efort. Corpul 18 Rezervă german a fost întărit cu trei divizii şi i s-a subordonat toată artileria grea a armatei. La randul ei, Armata 1 română a fost întărită de Marele Cartier General cu Divizia 11 Infanterie. Generalul de divizie Eremia Grigorescu şi-a reorganizat dispozitivul. Astfel, Corpul 8 rus forma dreaptă armatei în zona Muncelul, având în prima linie doua divizii, în timp ce alte două erau în spate în refacere. Corpul 5 (Diviziile 10 şi 15 Infanterie) ocupa frontul până la gara Mărăşeşti, unde făcea joncţiunea cu Corpul 3 (Divizia 14 Infanterie) aflat între Mărăşeşti şi Siret. La est de râu se afla Corpul de Cavalerie ( Brigăzile 1 şi 6 Roşiori, Divizia 2 Cavalerie şi o brigadă din Divizia 5 Infanterie ). Rezerva armatei o constituiau Diviziile 9, 11 şi 13 Infanterie şi cealaltă brigadă a Diviziei 5. 
     Ofensiva Corpului 18 a început în sectorul Corpului 8 rus pe data de 28 august. La ora 9:00 trupele germane au pătruns între cele două divizii ruse, care au trebuit să se retragă. Au intervenit doua regimente din Divizia 3 Infanterie din Armata 2 română. Acestea au contraatacat împreună cu rezervele ruseşti şi au reuşit să oprească înaintarea germană. Ziua următoare, generalul Grigorescu a pregătit un atac în zona Muncelul pentru a elimina intrândul inamic din acea parte a frontului. La dispozitia Corpului 8 rus a fost puse o divizie de infanterie rusă, Divizia 9 Infaterie romană, un regiment din Divizia 13 şi altul din Divizia 15. La atac urmau să ia parte şi două regimente din Armata 2 romana. 
     Asaltul a început la ora 8:00, dinspre nord şi vest, dar i-a găsit pe germani pregătiţi să atace şi ei şi a fost respins. Un al doilea, la ora 17:00, a fost şi el respins. Germanii au silit dreapta Diviziei 124 ruse să se retragă. Au intervenit două batalioane din Armata 2, care au reuşit să oprească înaintarea în timpul noptii. Diviziile 11 şi 13 Infanterie au fost aduse în spatele zonei ameninţate. Divizia 5 a fost trecută la vest de Siret. Pe 30 august, Corpul 18 Rezervă german a reluat atacul, trupele sale reuşind să pătrundă între Regimentele 18 Dorobanti Gorj şi 2 Vanători din Armata 2. A contraatacat Regimentul 34 Infanterie Constanta , care apartinea Diviziei 9 din Armata 1 şi a reuşit să astupe breşa. 
     Corpul 8 rus a fost întărit cu Diviza 13 Infanterie, în timpul zilei de 31 august, când datorită vremii neprielnice nu s-au dus lupte. Generalul Eremia Grigorescu a subordonat Divizia 9 Infanterie şi o divizie rusească comandantului Diviziei 13, generalul de brigadă Ioan Popescu. Această grupare a atacat pe 1 septembrie. Pregătirea de artilerie a început la ora 6:00, cu toate tunurile grupării, precum şi cu artileria aparţinând altor două divizii ruse şi artileria grea a Armatei 1. După o oră au început atacul Diviziile 9 şi 13 Infanterie dinspre vest şi Divizia 3 Infanterie, comandată de generalul de brigadă Alexandru Marginenanu, din Armata 2 dinspre nord. Dupa lupte grele, Divizia 13 a ajuns la circa 200 m de Muncelul. Corpul 18 Rezervă german a executat un contraatac în sectorul Diviziei 3, dar a fost respins. Ziua următoare, aceeaşi Divizie 3 a suportat şocul principal al loviturii Armatei 9. Obiectivul principal era Dealul Porcului, apărat de Regimentul 30 Dorobanţi Muscel . Acesta a cedat poziţia, dar a fost recucerită în urma unui contraatac dat de rezerva diviziei şi de un regiment rus. A fost ultima acţiune de anvergură a Armatei 9 germane, în sectorul Mărăşeşti. 
     Ofensiva Armatei 1 în zona Muncelul a fost reluată pe 3 septembrie. Divizia 11 Infanterie a fost şi ea subordonată Grupării general Popescu, trecând în linia întâi alături de Diviziile 9 şi 13. Divizia rusă şi regimentele din Armata 2 au trecute în rezervă. Planul era ca Divizia 9 Infanterie şi o brigadă a Diviziei 11 să atace frontal, pentru a fixa forţele germane din sector, în timp ce Divizia 13 şi cealaltă brigadă a Diviziei 11, urmau să atace satul Muncelul amenintand flacul pozitiei inamice. La ora 6:30 a început pregătirea de artilerie, iar la 8:00, Divizia 13 a început asaltul, însă nu a reuşit să înainteze. La fel şi în sectorul Diviziei 9. A fost necesară încă o violentă pregătire de artilerie de o oră şi jumatăte şi apoi de lupte corp la corp pentru ca Divizia 13 Infanterie să cucerească marginea estică a satului Muncelul. Insă pierderile romaneşti din acea zi s-au ridicat la aproximativ 2700 de oameni. Â
     Aceasta a fost ultima zi a bătăliei de la Mărăşeşti, ambele tabere hotărând să treacă la apărare pe întregul front. Armata 1 română a pierdut 610 de ofiţeri şi 26800 de subofiţeri, gradaţi şi soldaţi, iar Armata 9 germană circa 47000 de militari (morţi, răniţi, prizonieri). 40 de Ordine Mihai Viteazul clasa a III-a au fost acordate ofiţerilor români pentru faptele din timpul luptelor din zona Mărăşeşti. Generalul de divizie Eremia Grigorescu a primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a. De asemenea, steagurile a nu mai puţin de 9 regimente au fost decorate cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a. 
     Luptele au continuat cu mică intensitate, cu atacuri şi contraatacuri locale, şi în zilele următoare. In una din aceste confruntări, pe Dealul Secuiului, pe 5 septembrie, a căzut voluntara Ecaterina Teodoroiu în fruntea plutonului său. De partea cealaltă, pe 8 septembrie generalul maior Kurt von Wenniger, comandantul Corpului 18 Rezervă german a fost ucis de explozia unui obuz în zona Muncelul.

Preluat de pe www.worldwar2.ro

 


2022 MUZEUL VRANCEI - Toate drepturile rezervate.
Sari la conținut