Muzeul Vrancei

Bătălia de la Mărăşti

FILE DE ISTORIE

     Marele Cartier General al Armatei Române, în colaborare cu Comandamentul forţelor ruse de pe frontul Moldovei, a elaborat un plan de ofensivă ce prevedea executarea a două lovituri simultane, una în zona Mărăşti, şi alta pe Siretul Inferior, în zona Nămoloasa, lovituri ce aveau ca scop încercuirea şi distrugerea Armatei 9 germane şi dezvoltarea ofensivei spre Râmnicu Sărat. 
      Ofensiva din zona bazinului Soveja, ce va intra în istorie sub numele de bătălia de la Mărăşti, urma să fie dusă de Armata 2 română, comandată de generalul de corp de armată Alexandru Averescu. El avea la dispozitia sa două comandamente de corp de armată, patru divizii de infanterie şi o brigadă de cavalerie. In total erau 56 de batalioane şi 14 escadroane sprijinite de 228 de piese de artilerie (din care 52 grele) şi 21 de avioane. Efortul acestora urma să se concentreze pe o zonă largă de 35 km. 
     In faţa sa se afla Grupul Gerock, aripa dreaptă a Armatei 1 austro-ungară, format din 21 de batalioane şi 36 de escadroane, sprijinite de 142 de piese de artilerie ( din care doar 6 grele ). Deşi în inferioritate numerică, poziţia geografică îi oferea comandantului austro-ungar multe posibilităţi de rezistenţă, zona fiind întărită cu lucrări genistice. S-au organizat mai multe centre de rezistenţă, legate între ele prin tranşee şi poziţionate astfel încât să se poată susţine prin foc unul pe altul. Principalele poziţii erau pe Măgura Casinului, Poiana Incărcătoarea, Mărăşti şi Dealul Teiuşului. 
     După o recunoaştere amănunţită, generalul Averescu a decis să încerce să spargă frontul pe stânga Armatei 2, pe o porţiune de 13 km intre Poiana Incărcătoarea şi Mărăşti, datorită faptului că terenul era mai accesibil. Această sarcină a revenit Corpului 2 comandat de generalul de divizie Artur Văitoianu, care a primit in subordine Divizia 3 Infanterie şi Divizia 6 Infanterie (mai puţin o brigadă), precum şi toată artileria grea a armatei. Pe aripa dreaptă era Corpul 4 al generalului Văleanu format dintr-o brigadă din Divizia 6 Infanterie şi Divizia 8 Infanterie şi care avea misiunea să fixeze forţele centralilor aflate în faţa sa. Pe măsură ce ofensiva Corpului 2 ar fi progresat, Corpul 4 trebuia să înainteze şi el. Rezerva Armatei 2 o constituia Divizia 1 Infanterie, a cărei artilerie fusese subordonată temporar Corpului 2. 

       La 3:45 dimineaţa, infanteria română inaintase până la aproximativ 150 m de poziţiile Diviziei 218 Infanterie germană. A urmat o pregătire de artilerie de 15 minute, după care Divizia 3 Infaterie a generalului de divizie Alexandru Mărgineanu a trecut la atac. Regimentul 24 Infanterie Tecuci a asaltat Dealul Poiana Incărcătoarea, reuşind să ocupe primele tranşee, dar un puternic contraatac l-a împins înapoi, seara găsindu-se pe poziţiile de plecare. In schimb, Regimentul 2 Vânători şi Regimentul 4 Dorobanţi Argeş au reuşit să ocupe Dealul Mărăşti, făcând astfel prima spărtură în frontul Diviziei 218 Infanterie germane. Au continuat înaintarea şi asaltat poziţiile de pe Dealul Teiuş, ocupându-l şi pe acesta. Astfel rezistenţa de pe creasta ce duce la Poiana Incărcătoarea a fost întoarsă, inamicii fiind siliţi să se retragă pentru a nu fi încercuiţi. Pentru această acţiune cei doi comandanţi: lt. col. Constantin Calotescu (Regimentul 4 Dorobanţi) şi lt. col. Mihail Butescu (Regimentul 2 Vanători) au primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a. 
      Regimentul III Damboviţa nr. 22 avea ca misiune asaltul asupra satului Mărăşti. Comandantul a decis să fixeze trupele germane cu două companii, iar cu două batalioane să atace de pe înălţimile de la nord de sat. Manevra a dat rezultate, germanii retrăgându-se pentru a nu fi încercuiţi. Regimentul 30 Dorobanţi Muscel a încercat să ocupe Dealul Mănăstioara, dar toate atacurile au eşuat. După ce Regimentul 22 a luat Mărăştiul, a continuat înaintarea şi a învăluit poziţiile germane de pe Dealul Mănăstioara. Atacul combinat al celor două regimente a dus în final la ocuparea fortificaţiilor şi la capturarea rămăşiţelor garnizoanei. Compania comandată de lt. Stefan Chiritescu, din Regimentul 30 Infanterie, înfiltrată pe la sud a luat luat 2 ofiţeri şi 150 de soldaţi prizonieri. Lt. Chiritescu a primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a. 
       In prima zi a ofensivei, trupele române au produs o spărtură largă de 10 km in frontul Diviziei 218 Infanterie germană, capturând 1500 de prizonieri. Divizia 15 Infanterie rusă, aflată la joncţiunea cu Armata 4 rusă, a cucerit dealul Momaia, unde a luat 500 de prizonieri. 
       Infrângerea a produs o impresie puternică în cadrul comandamentului Puterilor Centrale, care s-a grăbit să întărească Armata 1 austro-ungară. Generalul Gerock şi-a organizat noua apărare pe Dealul Tehereale, Răchitosul Mare si Dealul Teius, care îi oferea o poziţie dominantă asupra Depresiunii Vrancei. 
     Generalul Averescu a decis să exploateze la maxim succesul obţinut în prima zi şi a introdus în prima linie Divizia 1 Infanterie a generalului de brigadă Dumitru Strătilescu, iar brigada de cavalerie a fost adusă mai aproape de infanterie, pentru a se putea înfiltra în spatele frontului inamic, în caz că ocazia s-ar ivi. 
       In ziua următoare Divizia 6 Infanterie, comandată de generalul de brigadă Nicolae Anghirescu, a atacat şi a luat Poiana Incărcătoarea. Pe 26 iulie a continuat înaintarea, asaltând poziţiile inamice de pe Dealul Tehereale, care a căzut în urma unui atac combinat împreună cu Divizia 8 Infanterie. 
       Divizia 1 Infanterie avea misiunea să ocupe Răchitosul Mare, un vârf de 927 m. Având un puternic sprijin de artilerie grea şi reuşind să înfiltreze mai multe subunităţi în spatele frontului, generalul Stratilescu a reuşit să ocupe înălţimea. 
        Divizia 3 Infanterie a asaltat Dealul Teius. Regimentul 22 a întâmpinat o rezistenţă acerbă, ajungându-se la aprige lupte corp la corp. Lt. col. Butescu a reusit să se strecoare cu Regimentul 2 Vânători printr-o vale nepăzită şi să ajungă în spatele trupelor Diviziei 218 Infanterie germană. Acestea au fost încercuite şi dealul a căzut în mâinile românilor. Se realizase o spărtură largă de aproximativ 30 km în frontul Grupului Gerock, care a început să se retragă. Astfel trupele române au reocupat Soveja, tăind drumul Diviziei 1 Cavalerie austro-ungare. 
     Insă succesul ofensivei Puterilor Centrale în Galiţia a determinat Marele Cartier General Român să oprească înaintarea Armatei 2. Generalul Averescu a cerut totuşi să fie lăsat să ocupe măcar întreaga Depresiune a Vrancei. Astfel, pe 27 iulie a relansat atacul pe tot frontul. 
     Divizia 8 Infanterie a ocupat vârful Arsiţa Mocanului, iar Divizia 6 a împins înapoi Divizia 1 cavalerie austro-ungară şi a luat piscul Cocoşila. In sectorul Diviziei 1 Infanterie, Regimentul 18 Dorobanţi Gorj s-a înfiltrat între Divizia 218 Infanterie germană şi Divizia 1 Cavalerie, ameninţându-le flancurile. Acestea au fost apoi nevoite să se retragă spre Lepşa, românii cucerind vârful Roschila. Regimentul 1 Vânători a atins râul Putna. Divizia 3 Infanterie a continuat de asemenea atacul. Regimentul 22 Infanterie şi Regimentul 2 Vânători au ocupat satele Topeşti şi Valea Sării, împingând trupele germane peste râu. 
     Grupul Gerock a primit întăriri doua divizii de infanterie (37 si 117) şi două de cavalerie (7 si 8), iar Armata 9 germană şi-a întărit aripa stângă cu trei divizii (76, 212 si 216 Infanterie). 
   Pe 28 iulie însă Armata 2 a reuşit să-şi atingă obiectivul fixat. Divizia 3 Infaterie a atins Putna eliminând ultimele rezistenţe de pe malul stâng şi a creat câteva capete de pod. Divizia 6 Infanterie a luat cu Regimentul 7 Vânători vârful Zboina Neagră. Doar Diviza 8 Infanterie a întâmpinat greutăţi în faţa Brigăzii 8 Munte austro-ungare, în sectorul Măgura Caşinului, o poziţie mai dificil de cucerit. Generalul Averescu ceruse sprijinul Armatei 9 ruse, care trebuia să înfiltreze un batalion de asalt în spatele liniilor austro-ungare şi să pice în spatele poziţilor de pe Măgura Caşinului. Generalul Pătraşcu, comandantul diviziei romane, a hotărât să atace frontal cu o parte din forţe, iar cu o altă parte, sub comanda col. Liciu, urma să învăluiască poziţiile inamice prin dreapta. Insă acţiunea a eşuat în faţa puternicei rezistenţe oferite de vânătorii de munte austro-ungari. De asemenea, batalionul rus nu a atacat cum era plănuit, ci s-a retras periclitând flancul Diviziei 8 Infanterie. Efortul a continuat în zilele următoare, iar pe 30 iulie col. Liciu a reuşit să cucerească Vârful Războiului, la sud de Măgura Casinului
   Pe 1 august generalul de corp de armată Alexandru Averescu a decis să oprească ofensiva şi în sectorul Diviziei 8 Infanterie, deoarece considera ca poziţia pe care o ocupa era satisfăcătoare. Astfel se încheia bătălia de la Mărăsti. Armata 2 a reuşit să facă o spărtură largă de 30 km şi adâncă de 20 km în frontul Armatei 1 austro-ungare, determinând comandamentul Puterilor Centrale să-şi schimbe planul de operaţiuni şi să aducă puternice întăriri in zonă. Au fost luaţi peste 2000 de prizonieri şi 70 de piese de artilerie au fost capturate. Trupele romane au pierdut aproximativ 4500 de oameni (1500 morţi şi 3000 raniţi). Nu mai puţin de 32 Ordine Mihai Viteazul clasa a III-a au fost acordate unor ofiţeri români, iar steagurile a patru regimente (4, 18, 30 Infanterie şi 2 Vânători), care împreună au capturat 1637 prizonieri, au fost decorate cu aceeaşi distincţie. Generalul Averescu a primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a.

                 Preluat de pe www.worldwar2.ro