There seems to be an error with the player !

Mos Ion Roata si unirea

   La 1857, pe când se ferbea Unirea în Iasi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogalniceanu si altii, au gasit cu cale sa cheme la Adunare si câtiva tarani fruntasi, câte unul din fiecare judet, spre a lua si ei parte la facerea acestui maret si nobil act national. Cum au ajuns taranii în Iasi, boierii au pus mâna de la mâna, de i-au ferchezuit frumos si i-au îmbracat la fel, cu cheburi albe si cusme noua, de se mirau taranii ce berechet i-a gasit. Apoi, se zice ca i-ar fi dat pe sama unuia dintre boieri sa le tie cuvânt, ca sa-i faca a întelege scopul chemarii lor la Iasi.
   - Oameni buni, stiti pentru ce sunteti chemati aici, între noi? zise boierul cu blândeta.
   - Vom sti, cucoane, daca ni-ti spune, raspunse cu sfiala un taran mai batrân, scarpinându-se în cap.
   - Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ani, doua tari surori, crestine si megiese, Moldova noastra si Valahia sau Tara Munteneasca, de care poate-ti fi auzit vorbindu-se, se sfâsie si se manânca între dânsele, spre cumplita urgie si peire a neamului românesc. Tari surori si crestine, am zis, oameni buni; caci, precum ne închinam noi, moldovenii, asa se închina si fratii nostri din Valahia. Statura, vorba, hrana, îmbracamintea si toate obiceiurile câte le avem noi le au întocmai si fratii nostri munteni. Tari megiese, am zis, oameni buni; caci numai pârauasul Milcov, ce trece pe la Focsani, le desparte. "Sa-l secam dar dintr-o sorbire" si sa facem sfânta Unire, adica înfratirea dorita de stramosii nostri, pe care ei n-au putut s-o faca în împrejurarile grele de pe atunci. Iaca, oameni buni, ce treaba crestineasca si frumoasa avem de facut.

Citeşte mai mult...