Muzeul Vrancei

Mausoleul Mărăşeşti

MAUSOLEE

Din Focşani, de la Bariera Mărăşeşti, Drumul European E85 ce se îndreaptă spre Bacău, trece pe la km. 201,6, unde apare silueta masivă a

Mausoleului ridicat chiar pe câmpul de luptă al marilor bătălii din anul 1917.

Alegerea Mărăşeştilor, localitate din fostul judeţ Putna (actualmente, judeţul Vrancea), situată pe calea ferată ce unea Bucureştii de Cernăuţi, între Focşani şi Adjud, pentru înălţarea unui mausoleu, nu era deloc întâmplătoare.

După doi ani de neutralitate, la 15 / 28 august 1916, de Sfânta Mărie Mare, armatele române au trecut Carpaţii la ordinul regelui Ferdinand pentru eliberarea fraţilor de peste munţi, din Transilvania, pen­tru realizarea acelei Românii a tuturor românilor la care visaseră atâtea generaţii de înaintaşi.

Războiul a fost însă lung şi greu, o încercare teribilă şi dramatică pentru întreg poporul român. Intrată în război alături de coaliţia Antantei (Franţa, Anglia, Rusia, Italia) care se angajase să înlesnească acţiunea militară română printr-un sprijin militar şi material eficient, România s-a găsit, la scurt timp după declanşarea ostilităţilor, singură în faţa Puterilor Centrale (Germania şi   Austro – Ungaria) şi a aliaţilor lor (Bulgaria şi Turcia).

Abandonată, practic, de partenerii de coaliţie, după succesele iniţiale obţinute în ofensiva din Transilvania, armata română a fost obligată să su­porte riposta concertată a forţelor celor patru puteri adverse. Începută sub semnul unui entuziasm general, campania militară din 1916 s-a transformat într-o încleştare pe viaţă şi pe moarte pentru salvgardarea independenţei naţionale şi a integrităţii teritoriale. În aceste condiţii, după bătăliile purtate în trecătorile Carpaţilor, pe Dunăre, armatele române au fost obligate să se retragă în Moldova, abandonând în mâna duşmanului Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

La sfârşitul anului 1916, cu preţul unor pierderi teritoriale, umane şi ma­teriale deosebit de dureroase, frontul a fost stabilizat la Porţile Moldovei, între Carpaţi şi Dunăre. Lupta nu a fost însă abandonată. Regele şi guver­nul s-au retras la Iaşi, împreună cu eşaloanele de comandă ale oştirii şi, cu aportul consistent al Misiunii Militare Franceze, au trecut la refacerea şi re­organizarea armatei române.

Astfel, în vara anului 1917, armata română renăscută aştepta în tranşee ceasul izbăvitor al declanşării ofensivei eliberatoare. Operaţia ofensivă a fost planificată de comandamentul român, în acord cu comandamentul rus de pe frontul din Moldova.

Încă o dată însă, conduita partenerului de coaliţie pune armata română într-o situaţie dificilă. Astfel, în faţa contraofensivei declanşate de forţele centraliste care sperau într-o victorie printr-o ofensivă concentrică, a două grupuri de armate germane, armatele ruse contaminate de morbul revoluţiei se retrag în debandadă, descoperind flancul nordic al frontului româno-rus din Moldova.

În aceste condiţii, operaţia ofensivă a Armatei 1 române este contramandată. În schimb, Armata a 2-a română, comandată  de generalul  Alexandru Averescu, obţine la Mărăşti (11 / 24  iulie – 19 iulie / 1 august) o strălucită  victorie.

Acestea erau auspiciile sub care debuta ceea ce istoriografia romană a numit „bătălia de la Mărăşeşti”, iar cea germană, „bătălia de străpungere de pe Putna şi Şuşiţa”.

„Bătălia de la Mărăşeşti – scria Constantin Kiriţescu – a fost, prin durata, proporţiile şi intensitatea ei, cea mai mare bătălie care s-a dat pe frontul românesc în decursul războiului mondial”.

Marea încleştare a durat 29 zile (24 iulie / 6 august – 21 august / 3 septembrie 1917) şi a angajat, de ambele părţi, 25 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie şi o brigadă de cavalerie. 16 din cele 29 de zile au fost marcate de lupte deosebit de înverşunate, de atacuri şi contraatacuri, toate consumate la cea mai înaltă tensiune. Alături de Mărăşeşti, în geografia istorică a românilor şi-au căpătat un loc aparte nume de localităţi, râuri sau păduri: Bizigheşti, Străjescu, Furceni, Doaga, Moara Albă, Şuşiţa, Zăbrăuţ, Chicera, Cosmeşti, Călini, Răzoare, Muncelu.

Tentativa inamicului de a străpunge frontul ţinut de Armata 1 română (comandată, succesiv, de generalii Constantin Cristescu şi Eremia Grigorescu) a fost dejucată. Aici, la Mărăşeşti, armata română a repurtat o nouă şi mare victorie, dovedind lumii că „pe aici nu se trece”.

Pierderile trupelor adverse au fost apreciate la 60.000 – 65.000 morţi, răniţi şi dispăruţi. Din cei 170.000 de ofiţeri şi ostaşi români angajaţi în această bătălie, s-au înregistrat 27.410 morţi, răniţi şi dispăruţi. Din aceştia 5.125 au fost morţi pe câmpul de luptă, 9.818 dispăruţi şi 12.467 răniţi. La rândul ei, Armata a 4-a rusă a avut 25.650 morţi, răniţi şi dispăruţi.

Apreciată unanim drept una dintre cele mai mari victorii obţinute de forţele Antantei în 1917, Mărăşeştii au consacrat pe deplin capacitatea combativă şi vitejia armatei române, care a înfrânt un inamic extrem de tenace şi bine înarmat. Astfel, luptele de la Mărăşeşti  au rămas în istorie ca „pagina cea mai strălucită a marelui nostru războiu naţional”.

Aşadar, alegerea Mărăşeştilor drept loc de înălţare a Bisericii Neamului nu era deloc întâmplătoare, localitatea reprezenta „simbolul marelui sacrificiu şi locul de reculegere sufletească a tuturor, fiind centrul unui cult din cele mai importante < Cultul Eroilor > amintind o clipă importantă din istoria ţării”.

De altfel, în 1920, mareşalul Joseph Joffre, comandant – şef al armatelor franceze între anii 1914 – 1916, aflat în vizită în România conducând o delegaţie franceză, a decorat oraşul Mărăşeşti în numele preşedintelui Franţei. „Guvernul francez – se arăta în decretul citit atunci de mareşalul Joffre – decorează cu Crucea de Război oraşul Mărăşeşti (România), nobila localitate martoră a zilelor de grea cumpănă şi a luptelor glorioase din 1917”. Cu alte cuvinte, Mărăşeştii căpătaseră, prin jertfa ostaşilor români şi a aliaţilor ruşi şi francezi, nu numai o consacrare naţională, ci şi una internaţională.

Iniţiativa ridicării unui mausoleu la Mărăşeşti s-a luat  la Congresul Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor din România desfăşurat în anul 1919, la care participau reprezentantele acestei organizaţii de pe tot cuprinsul României. Societatea a fost fondată în anul 1910 de către un grup de doamne din înalta societate şi anume: Alexandrina Gr. Cantacuzino, Anastasia Gr. Filipescu, Elena Odobescu, Eliza Mavrocordat, Zoe Gr. Râmniceanu.

Propunerea de ridicare a unui Mausoleu la Mărăşeşti a fost înaintată regelui Ferdinand şi guvernului condus de Ion I. C. Brătianu.

Cererea fiind aprobată s-a trecut la constituirea unui Comitet executiv pentru construirea Mausoleului, având ca preşedinte pe Alexandrina Gr. Cantacuzino. Activitatea Comitetului a avut ca scop încă de la înfiinţare, strângerea fondurilor necesare construcţiei, stabilirea locaţiei şi desemnarea unui proiect. Pentru obţinerea de fonduri, încă din anul 1919 s-au lansat peste 9.000 de liste de subscripţie.

Locaţia Mausoleului s-a stabilit pe cele 20 hectare cedate de către George G. Ulise Negroponte, proprietarul pămâturilor din zona aleasă pentru monument, întocmindu-se şi un Act de donaţie, la  14 iulie 1921.

Pentru realizarea proiectului s-a organizat un concurs, la 11 iunie 1921. Proiectul câştigător a aparţinut arhitecţilor Constantin Pomponiu şi George Cristinel.

Lucrările de construcţie au fost etapizate în funcţie de fondurile băneşti. Astfel, s-a stabilit ca în anul 1923 să fie realizate capela centrală şi criptele care trebuiau să adăpostească osemintele eroilor. Lucrările au fost luate în antrepriză de către Societatea de Construcţii şi Lucrări Subterane din Cernăuţi, care au demarat lucrările în iulie 1923.

Punerea pietrei fundamentale a fost stabilită pentru data de 6 august 1923, data declanşării marii bătălii, organizându-se în acest scop o ceremonie la care au participat numeroase personalităţi ale vremii şi români din toate provinciile istorice ale ţării.

În anul 1924 au început reînhumările osemintelor ostaşilor în criptele mausoleului (s-au reînhumat 5.000 de eroi), iar în toamna aceluiaşi an au fost depuse în sarcofagul central rămăşiţele pământeşti ale generalului Eremia Grigorescu. Construcţia se prezenta la acea dată ca un cavou de formă circulară de 40 m, în care erau dispuse radial 16 galerii. Valoarea lucrărilor se ridicase la 5.313.000 lei.

La 27 septembrie 1924 a avut loc solemnitatea de inaugurare a criptelor, în prezenţa reginei Maria şi a altor oficialităţi.

Datorită lipsei fondurilor lucrările au fost întrerupte pentru o perioadă de 12 ani. În anul 1936 s-a luat decizia de a se continua lucrările de construcţie, precum şi cele de consolidare a criptelor vechi care se deterioraseră între timp. Odată demarate, lucrările s-au desfăşurat în ritm intens şi în anul 1938 au fost finalizate.

Inaugurarea Mausoleului s-a făcut la 18 septembrie 1938, în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a numeroase oficialităţi.

După 21 de ani de la marea bătălie şi 14 de la punerea pietrei fundamentale, Mausoleul se ridica maiestuos pe câmpurile de la Mărăşeşti, întru liniştea eroilor căzuţi pentru întregirea neamului.

Somptuosul monument, cunoscut şi ca „Biserica Neamului”, care are o înălţime de 22 metri, este încadrat de mai multe terase dispuse simetric pe o lungime de 60 metri. Deasupra străjuie o cruce de peste 3 metri înălţime, sprijinită pe un soclu încadrat de patru vulturi. Cupola Gloriei a fost decorată cu o friză dăltuită în piatră de către sculptorii Ion Jalea şi Corneliu Medrea, care înfăţişează aspecte din timpul luptelor din vara anului 1917.

Inscripţia de pe frontonul Mausoleului „ÎNTRU SLAVA EROILOR NEAMULUI” este încadrată de numele localităţilor unde s-au dat marile bătălii: Jiu – Olt – Sibiu – Coşna – Cireşoaia – Robăneşti – Neajlov – Dragoslave – Predeal – C. Lung – Panciu – Răzoare – Braşov – Porumbacu – Mărăşeşti – Mărăşti – Oituz – Doaga – Muncel – Arabagi – Barcut – Amzacea – Prunaru – Cerna – Caşin – Valea Uzului – Sticlărie.

În stânga portalului s-a amplasat o placă de marmură albă cu inscripţia: „Mausoleul Mărăşeşti – panteon al eroilor neamului ridicat pe locul memorabilei bătălii de la 6 august 1917, cinsteşte memoria celor căzuţi la datorie, prezentând posterităţii pilda nepieritoare de vitejie şi spirit de sacrificiu în lupta pentru apărarea gliei strămoşeşti.

Iniţiativa construirii mausoleului a aparţinut comitetului Societăţii Femeilor Ortodoxe din România.

Construirea mausoleului, după proiectul arhitectului român George Cristinel, s-a desfăşurat în două etape: 1923 – 1924 parterul; 1936 – 1938 nivelul superior”.

Accesul în interior se face printr-un portal şi printr-un culoar străjuit de zece coloane ionice, la capătul căruia se poate citi Actul ctitoricesc de întemeiere săpat în marmură albă. Urmează cele 18 galerii dispuse radial, ce cuprind 154 de cripte individuale şi nouă cripte comune în care s-au reînhumat osemintele a peste 6.000 de eroi. Unul dintre culoare poartă numele de „CULOARUL CAVALERILOR”, aici fiind înhumaţi Grigore Ignat, Gabriel Pruncu, Măriuca Zaharia căzuţi la datorie în bătălia de la Mărăşeşti.

În capela centrală se află sarcofagul lui Eremia Grigorescu, pe care sunt înscrise cuvinte închinate memoriei marelui comandant.

Două scări în spirală conduc din capelă către partea superioară, numită „CUPOLA GLORIEI”, a cărei pictură în frescă, reprezentând figuri de îngeri militari cu săbii de foc, a fost executată de către pictorul Eduard Săulescu. Un grilaj din fier forjat o desparte de cupolă. Ieşirea se face printr-o uşă din aramă bogat ornamentată.

De la intrarea principală în parcul din faţa mausoleului, două alei străjuite de o galerie de eroi imortalizaţi în bronz, printre care: mareşalul Alexandru Averescu, generalul Eremia Grigorescu, generalul Constantin Cristescu, generalul  Ioan Dragalina, eroina de la Jiu – Ecaterina Teodoroiu, căpitanul Grigore Ignat, generalul francez Henri Mathias Berthelot, conduc vizitatorul către Mausoleu.

În anul 1923, la 14 mai, a avut loc ceremonia de alegere a sicriului „Ostaşului Necunoscut” care a fost transportat la Bucureşti şi  reînhumat în Parcul Carol. La 24 decembrie 1958, a fost  strămutat din Parcul Carol din Bucureşti la Mărăşeşti şi reînhumat în parcul din faţa Mausoleului, ca  în anul 1991, sicriul acestuia să părăsească din nou Mărăşeştii pentru a fi reînhumat în Parcul Libertăţii (fost Carol).

Mausoleul a cunoscut de-a lungul timpului mai multe etape de restaurări impuse de stricăciunile produse de seisme  şi intemperii. Printre lucrările de restaurare le amintim pe cele din 1942, cele executate între anii 1972 – 1976,  precum şi lucrările din anii 1983 şi 1992.

În anul 2009 au fost demarate noi lucrări de consolidare şi restaurare ale Mausoleului, conform Proiectului „Drumul de glorie al Armatei române în Primul Război Mondial” , care a fost selectat în cadrul Programului operaţional regional. Valoarea acestui proiect este de 21.214.265,34 lei şi cuprinde restaurarea a patru mausolee (Focşani, Mărăşeşti, Mărăşti şi Soveja) şi a cinci monumente istorice ce se află pe traseul: Focşani – Mărăşeşti – Panciu – Străoane – Varniţa – Mărăşti – Soveja. Din suma totală, aproximativ 2 / 3 este oferită de Uniunea Europeană prin  F. A. D. R. (Fondul European de Dezvoltare Regională), restul fiind suportat de autorităţile  române.

Lucrările de restaurare ale muzeului (clădire modernă construită în anul 1987 cu scopul de a adăposti un muzeu al luptelor de la Mărăşeşti) au fost finalizate în anul 2012, când s-a reorganizat expoziţia permanentă. Epopeea marii bătălii a Primului Război Mondial este reprezentată printr-o expoziţie fotodocumentară, costume militare, arme şi armament din dotarea armatei române din acea perioadă, obiecte care au aparţinut Ecaterinei Teodoroiu şi generalului Eremia Grigorescu.

Pe peretele opus expoziţiei s-a păstrat fresca ce prezintă aspecte din timpul luptelor purtate de-a lungul întregii noastre istorii pentru libertatea şi independenţa ţării.