Scurt istoric al judetului Vrancea

ODOBEŞTI

Odobeştii judeţului Vrancea sunt cunoscuţi ca cea mai vestită podgorie românească din toate timpurile, istoria acestora fiind legată de viticultură şi procesarea strugurilor. Până şi arhitectura locuinţelor a fost influenţată de nevoia de a avea un beci lângă sau sub casă, precum şi o cramă.

Satul Odobeşti, cu numele provenit de la unul dintre gospodarii de frunte ai  săi – Odoabă, s-a întemeiat, după considerentele istoricului Constantin C. Giurescu, în răstimpul dintre marea năvălire a tătarilor din secolul al XIII-lea şi constituirea Moldovei ca stat feudal, în secolul al XIV-lea.

Argumentul principal al existenţei acestei aşezări până la atestarea sa documentară rămâne creştinarea cumanilor din 1227 şi înfiinţarea unui Episcopat al acestora pe apa Milcovului – Civitas de Mylco, identificat cu Odobeştii. Prezenţa populaţiei româneşti în episcopat este atestată de două acte ale Cancelariei papale, în special de acela adresat la 14 noiembrie 1234 principelui ungur Bela. Papa Grigore al IX-lea îi aducea acestuia la cunoştinţă că „în episcopatul cumanilor sunt nişte popoare numite valahi care deşi se socotesc creştini, având rituri şi obiceiuri diferite comit fapte necreştineşti. Căci, dispreţuind biserica romană, nu primesc tainele bisericeşti de la episcopatul cumanilor, ci de la oarecari pseudoepiscopi ce ţin de ritul grecilor.” Reşedinţa Episcopatului a fost distrusă în totalitate de tătari la 1241.

Informaţiile despre Cetatea Crăciuna, cucerită de Ştefan cel Mare la 1482, odată cu stabilirea hotarului Moldovei pe Milcov, localizată atât de cronicarul Miron Costin  (30 martie 1633 – 1691), cât şi de domnul cărturar Dimitrie Cantemir (18 / 28 martie – aprilie 1693 şi 23 noiembrie / 4 decembrie 1710 – 11 / 22 iulie 1711), de marii istorici ai secolelor XIX – XX în aceste locuri, probează existenţa comunităţilor rurale care vor constitui aşezarea Odobeşti. Aşezarea a fost cunoscută sub numele de ,,sat de vieri”, cum l-a numit Nicolae Iorga, datorită ocupaţiei locuitorilor şi anume cultivarea viţei de vie.

Deşi cu o vechime depăşind secole, prima menţiune documentară se regăseşte abia din 17 septembrie 1626, într-o hotărnicie dată de domnul Moldovei, Miron Barnovschi (13 / 23 ianuarie 1626 – august 1629, aprilie 1633 – 22 iunie / iulie 1633).

Ca târg, apare în documentele domniei lui Constantin Brâncoveanu  (29 octombrie / 8 noiembrie 1688 – 24 martie / 4 aprilie 1714), probând o diversificare a meşteşugurilor şi un însemnat rol administrativ în zonă. Evenimente istorice cu o anume însemnătate în viaţa localităţii apar consemnate abia în secolul al XVIII-lea. În vara anului 1717, are loc aici o luptă între ostaşii austrieci, care ocupaseră Focşanii şi Mănăstirea Mera şi oastea domnului Moldovei Mihai Racoviţă, în cea de a treia sa domnie (decembrie 1715 – septembrie 1726).

Câţiva ani mai târziu, Odobeştii suportă consecinţele nefaste ale năvălirilor tătare din septembrie 1758 şi ale războiului ruso – turc din 1787 – 1789. După pagubele însemnate provocate de cutremurul din 1802, târgul este lovit, în 1803, de un incendiu pustiitor. În anul 1804 s-au pus în funcţiune primele cişmele.

O dată importantă pentru istoria Odobeştilor îl constituie anul 1820, când familiile odobeştenilor au primit Cărţi de Hotărnicie prin Hrisov Domnesc, moment care anticipează trecerea de la statutul de sat la acela de târg.

În 1821, prezenţa mişcării eteriste se resimte şi aici. Soldaţii lui Ipsilanti se retrag peste munţi, zăbovind şi la Odobeşti, ciocnindu-se cu localnicii conduşi de preotul Şerban. Între 1853 – 1856, Odobeştii sunt ocupaţi de trupele ruseşti şi apoi de trupele austriece, care-şi fixaseră aici comandamentele militare.

După anul 1821 oraşul a căpătat statutul de târg. Până în anul 1861 satele din jur s-au alipit târgului devenind mahalale: Caragea, Supuşi, Grozeşti etc.

Până la 4 decembrie 1861, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Înaltul Decret Domnesc prin care „se înfiinţează municipalitate la târgul Odobeşti de la districtul Putna”, Odobeştii erau conduşi de o Eforie (un sfat) formată din trei membri. În 1872, „comuna urbană” Odobeşti a devenit reşedinţă de Subprefectură. Cu zece biserici, cu Şcoală Domnească, cu Oficiu Telegrafic şi Poştal (1881), cu societăţi cooperatiste, cu o linie ferată care-l lega de Focşani (1895), Odobeştii erau al doilea centru administrativ al judeţului, după Focşani.

Asemenea celorlalte localităţi din judeţ, prin fiii săi, Odobeştiul îşi aduce obolul său de sânge şi viaţă la cucerirea Independenţei de Stat la 1877, aici existând un regiment pentru care s-a construit o cazarmă în care astăzi funcţionează Spitalul. Regimentul s-a remarcat mai ales în Războaiele Balcanice, în amintire lor ridicându-se un monument în curtea Spitalului. Odobeştenii au avut propria contribuţie la apărarea şi păstrarea integrităţii şi libertăţii ţării în răsunătoarele bătălii din iulie – august 1917, de pe meleagurile Vrancei.

Amintirea eroismului eroilor odobeşteni s-a concretizat în monumentul înălţat în centrul localităţii, prin contribuţie publică, în anul 1921, fiind opera sculptorului Teodor Burcă (1889 – 1950).

Timp de doi ani de zile (1917 – 1918), Odobeştiul a fost ocupat de armata germană, care a înfiinţat aici un lagăr de prizonieri unde au murit zeci de persoane. Suferinţele îndurate în timpul ocupaţiei (rechiziţii şi munci în folosul armatei germane) au lăsat urme adânci în memoria locuitorilor.

Faima Podgoriei Odobeşti s-a răsfrânt din plin şi asupra oraşului. De existenţa, valoarea şi importanţa acesteia s-a legat întreaga dezvoltare socio – economică şi culturală a oraşului.

Ocupând o zonă colinară paralelă cu Munţii Vrancei, între râurile Milcov şi Putna, Podgoria Odobeşti este una dintre cele mai vechi şi vestite din ţară. Atestarea ei documentară datează din 1610, într-o danie de vii la Găgeşti. Zeci de hrisoave de danii din secolele al XVII-lea – al XVIII-lea menţionează proprietari de vii, fie boieri de seamă, fie domni. Un „mic Athos românesc”, alcătuit din schiturile Babele, Buluc, Tarniţa, Scânteia şi Mănăstirea Mera, de la poalele Măgurii Odobeştilor, era proprietar de vii; suprafeţe mari de vii aveau Mitropolia Moldovei şi Episcopia de la Roman. Comerţul făcut de aceşti mari proprietari, alături de ceilalţi boieri mijlocii şi de negustori, au dus faima vinului de Odobeşti în întreaga ţară, dar şi în Austria, Polonia, Ucraina, Germania, Turcia şi Rusia.

Firesc, vestitele vii au imprimat oraşului o trăsătură specifică, dată de existenţa numeroaselor pivniţe, beciuri şi hrube atestate documentar, începând cu sfârşitul secolului al XVIII – lea şi în tot secolul al XIX – lea.

Beciul cel mai cunoscut, cu o semnificaţie istorică aparte, încăpător şi bine zidit, păstrat într-o foarte bună stare până astăzi, este Beciul Domnesc, construit în 1839 de boierul Asanache Pamfil pentru domnul moldovean Mihail Sturdza (aprilie 1834 – iunie 1849).

Beciul Domnesc, alături de alte obiective istorice şi arhitecturale ca: biserica ,,Ovidenia” (ctitoria familiei Cantacuzinilor), biserica ,,Naşterea Maicii Domnului” ridicată în anul 1732 de dregători odobeşteni sau biserica ,,Sfinţii Apostoli” – Cazacli (după numele negustorilor de vinuri, Cazaclii) sunt imagini reprezentative pentru această localitate.